Declarația CUB: Condamnăm concursurile trucate sub actuala guvernare
Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB), într-o declarație, condamnă clientelismul politic și concursurile trucate sub actuala guvernare – Partidul Acțiune și Solidaritate, informează OFICIAL.
Potrivit formațiunii, într-un stat de drept, fiecare cetățean este egal în fața legii, iar încrederea statului se bazează pe ipoteza că va câștiga cel mai virtuos, pe criterii meritocratice, și numai într-o democrație de „fațadă” de tip Potiomkin, puterea politică va sfida bunul simț și va călca în picioare orice normă legală pentru a-și pune sub control statul și instituțiile sale.
„Constatăm cu mare regret că exact asta se întâmplă într-o serie de concursuri organizate, imediat după alegerile locale din noiembrie, 2024 în Republica Moldova. Atragem atenția opiniei publice asupra cazului dlui Vitalie Triboi, șef al IMSP Centrul de sănătate Călărași, care a fost destituit și apoi eliminat din funcția sa deținută de Șef al IMSP cu un stagiu de peste 35 ani în calitate de medic, 22 ani în calitate de șef de secție pediatrie a Spitalului raional Călărași, 5 ani în calitate de șef al unei instituții medicale. Demiterea sa a avut loc printr-o intervenție abuzivă a Președintelui CR Călărași și organizarea unui concurs trucat, țesut cu interese de partid în cele mai urâte tradiții ale regimului oligarhic, în care există locuri de muncă în instituțiile statului doar pentru oamenii loiali guvernării, membri de partid. Organizat în pripă și cu rezultate stabilite politic, organizatorii acestui concurs au neglijat, omis și denaturat elementele de bază conținute în Regulamentul privind numirea în funcție pe bază de concurs a conducătorilor IMSP CS Călărași (decizia nr.04/32 din 19.07.2018), demonstrând un nihilism juridic total, care se explică printr-un sentiment profund de impunitate și rea credință”, a relatat formațiunea.
CUB a mai constatat că, neregulile au curs gârlă în acest caz, de la constituirea unei comisii de concurs subordonată exclusiv intereselor majorității actuale din Consiliul raional până la acceptarea unor candidați fără pregătirea medicală și managerială prevăzută de lege, dar loiali partidului.
„Există o cerere prealabilă în instanță pe acest caz prin care se cere anularea rezultatelor concursului și a deciziei de desemnare a unui nou șef al IMSP Centrul de Sănătate Călărași (17.04.2024), precum și oferirea unei compensații ca prejudicii morale drept urmare a încălcării dreptului petiționarului la un concurs transparent, echitabil, obiectiv și meritocratic, dar este de datoria noastră să condamnăm public acest caz, ca fiind extrem de dăunător pentru statul de drept, singurul argument valabil în procesul de aderare la Uniunea Europeană, în raport cu altele inventate. Suntem consternați să aflăm zilnic despre zeci de cazuri similare în diverse raioane și orașe ale Republicii Moldova, care vorbesc clar despre un voluntarism primitiv al celor care nu-și asumă valorile statului de drept și care, în ciuda afișării unor discutabile valori pro-europene, își doresc o guvernare supusă propriilor mofturi și interese egoiste.
După cum am câștigat în toate trei instanțe procesul intentat de Dl Iacob Proscurov contra acțiunilor dubioase ale PAS în toate 3 instanțele din Republica Moldova, CUB va câștiga și acest proces, dar vom cere de această dată ca trubadurii acestor grave ilegalități să plătească personal pentru răul cauzat”, a conchis formațiunea.