Igor Munteanu, despre inițiativa Guvernului de a construi un Stadion Național: Delirul proiectelor neconsultate cu oamenii vă discreditează

Igor Munteanu, despre inițiativa Guvernului de a construi un Stadion Național: Delirul proiectelor neconsultate cu oamenii vă discreditează

Igor Munteanu, liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), afirmă că „anunțul făcut de guvern despre construcția unui viitor Stadion Național pare delirant, dar și comic”.

„Ministrul Spânu susține pe Telegram că guvernul VA CONSTRUI locul ”unde selecționata Moldovei la fotbal va lupta pentru țara noastră, adăugând că, stadionul va deveni simbolul solidarității, curajului și succeselor voastre”. Personal, aș prefera ca acest guvern să lupte pentru lucrurile pe care le cer cetățenii (pensii și salarii decente, investiții stabilite în economie, cercetare și inovare durabilă, educație de calitate), iar reușitele să ne ajute să ieșim din sărăcie. Curios, președintele Federației de Fotbal, Leonid Oleinicenco, află minunata veste despre Stadionul Național de la Andrei Spânu, ceea ce înseamnă că ideea nu-i aparține. Între timp, Ministrul Spânu anunță pe Telegram că 1) ”deja are un studiu de fezabilitate, fără a preciza cine l-a făcut? Cine l-a plătit? Cine a decis că este exact prioritatea acestui guvern Recean)? Și că 2) au fost analizate 5 locații pentru amplasarea stadionului, iar terenul din Stăuceni, din preajma Arenei Chișinău a fost considerat ”cel mai potrivit pentru construcție”.

Personal, mi se pare că rapiditatea cu care se i-au asemenea decizii miroase ca de la concesiunile guvernului Filip din 2018. Schema asta deja am văzut-o în cazul Gărilor și Stațiilor Auto, atunci când fosta guvernare PD a transmis în concesiune gările și stațiile auto, în baza unui studiu de fezabilitate elaborat de un obscur ONG, iar după încheierea așa-zisei licitații, concesionarul de bază s-a retras din proiect, lăsând proiectul sub răspunderea unei companii care vindea haine. La fel s-a întâmplat și cu privatizarea Air Moldova, în care studiul de fezabilitate a apărut din senin, justificând ulterior hotărârea de vânzare a celei mai importante companii aviatice a statului (40% din piața serviciilor aviatice), unei companii cu 2 persoane fizice, ca beneficiari efectivi”, a spus politicianul.

Liderul CUB a spus că a investigat concesiunile vicioase în Comisia specială din Parlamentul RM (2019), iar în 2020-2021, Comisia pentru controlul finanțelor publice a demonstrat (cu ajutorul Curții de Conturi) caracterul infracțional al schemelor puse la cale atunci.  „Se pare că aceleași scheme revin furtunos sub actuala guvernare și se calcă pe aceleași greble. Stadionul ar trebuit să aibă, potrivit ministerului de profil, o capacitate de 20-25.000 locuri, parcare 1.500-2000 locuri, suprafață construită de 18.000 m2 la sol, 60.000 m2 desfășurați și 10.000 m2 în interiorul stadionului. Unora le amintește acest stil bombastic de proiectele megalomane din timpul URSS de tipul BAM, altora le vine în memorie ”Arena Chișinău”, o afacere cu investiții obscure și 60 ha confiscate de la aceeași primărie Stăuceni, în favoarea unei companii turcești, principalul antreprenor al proiectului, față de care guvernul rămâne cu datorii nestinse și pe termen lung. Sesizată de Parlament, Curtea de Conturi a informat pe larg în rapoartele sale de audit în 2020 despre gravele probleme cu acest proiect (Arena), foarte frecventat electoral de către actuala guvernare PAS, doar că nimeni nu stă încă la pușcărie. Probabil că asta face ca ”fructul” unor noi proiecte să fie atât de dulce”, a menționat el.

Totodată, Igor Munteanu a spus: „Câți dintre jurnaliștii de investigație își mai aduc aminte de faptul că acela proiect (Arena) a însemnat, de fapt, o vânzare de teren către o companie străină, valoarea terenului depășește de câteva ori cifra investiției la care s-a angajat ”investitorul”, căruia statul (RM) i-a garantat o cifră de afaceri stabilă, conform contractului, iar alocarea supravegherii proiectului către Ministerul Culturii, un minister fără capacități și bani să-l opereze nici atunci, nici astăzi, a însemnat lipsa de supraveghere asupra unui obiectiv unde încă oamenii se accidentează și mor. Acum, acest guvern (PAS) vorbește de un Stadion Național de fotbal, în valoare de 85 mln euro, care ar trebuie să urmeze același model de business, care poate fi rezumat la cîteva elemente: confiscarea de teren de la primăria Stăuceni, împrumutarea externă sau atragerea unei companii străine, delegarea proiectului în gestiunea Ministerul Educației, din nou, fără capacități și bani. Cashback. Nu se spune deloc ce garanții va oferi acest guvern la construcția Stadionului, fie urmând aceeași logică de la proiectul Arenei Chișinău, fie sugerând că lumea are ținere de minte precară. Nu se spune nimic despre cine va investi 85 mln euro, cine va garanta construcția unui stadion hyper modern în condițiile în care sportul se stinge în RM ca și populația, iar fără rezolvarea fundamentală a problemei demografice, construcția de stadioane megalomane este, cel puțin, în acest moment un lux riscant. Nu se spune ce ar putea face actualul guvern cu 85 mln euro pentru educație și investiții în sănătate, câți tineri ar putea fi ajutați să rămână acasă pornindu-și afacerile, dacă acești bani ar fi alocați pentru nevoile lor de bază, câte persoane din categoria populației paralizate de foame, subnutriție și lipsuri, mai ales în mediul rural, s-ar bucura să primească o masă caldă și o încurajare din partea autorităților locale. Nici dacă mai are cine să joace fotbal în condițiile în care fotbalul de performanță este un lux, nu un bun existențial. Păcat. Viața și sănătatea sunt existențiale”.

„Reveniți cu picioarele pe pământ, stimabililor, pentru că delirul proiectelor neconsultate cu oamenii vă discreditează”, a conchis el.

Share