Republica Moldova va avea un stadion de fotbal nou

Republica Moldova va avea un stadion de fotbal nou

Republica Moldova va avea un stadion de fotbal nou, modern, construit conform standardelor Uniunii Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA). Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean, aflat într-o vizită la Centrul de Pregătire a Selecţionatelor Moldovei.

„Vom construi un stadion nou, modern, de categoria 4 UEFA, de 20-25 de mii de locuri. Acest anunț a fost așteptat ani de zile de fotbaliștii noștri și de sutele de mii de amatori și iubitori ai fotbalului din țara noastră”, a spus premierul.

Șeful Guvernului a precizat că, după ce Federația Moldovenească de Fotbal a realizat deja un studiu de prefezabilitate, urmează ca în cel mai scurt timp statul, prin intermediul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și a Ministerului Educației și Cercetării, să înceapă executarea  unui studiu de fezabilitate, să elaboreze proiectul viitoarei arene și să ofere terenul necesar construcției care nu va dura mai mult de 5 ani. Mai multe detalii despre proiectul stadionului național vor fi oferite săptămâna viitoare în cadrul unei conferințe de presă.

Premierul a făcut turul Centrului de Pregătire a Selecţionatelor Moldovei, a vorbit cu fotbaliștii echipei naționale de seniori, dar și cea U-21, cu antrenorul principal, membrii staffului și conducerea Federației Moldovenești de Fotbal. În discuții, prim-ministrul a mulțumit antrenorilor și a urat succes echipei naționale, care se pregătește pentru două meciuri amicale la Chișinău, cu Cipru – 8 iunie și Ucraina – 11 iunie.

„Vă mulțumim că, prin disciplină și performanțe, faceți Moldova mândră, că ne ajutați să creăm o imagine pozitivă țării noastre. Suntem toți o echipă și împreună putem face lucrurile să evolueze”, a spus premierul.

Complexul sportiv de la Vadul lui Vodă a fost deschis în 2002, cu sprijinul UEFA și a Federației Internaționale de Fotbal (FIFA). Acesta este amplasat pe o suprafaţă de 6 hectare şi are o infrastructură modernă, necesară în procesul de instruire şi antrenament, de reabilitare medicală şi recuperare fizică a sportivilor.

Share