17 misiuni de deminare în luna mai

17 misiuni de deminare în luna mai

Pe parcursul lunii mai, geniștii Armatei Naționale au executat 17 misiuni de deminare, în urma cărora au fost depistate și neutralizate 26 de obiecte explozive.

Astfel, luna precedentă, geniștii militari au fost solicitați în Chișinău, Cahul, Soroca, Orhei, Anenii Noi, Rezina, Hâncești, Ialoveni, Călărași, Ștefan Vodă, Ungheni și Ocnița.

Una dintre cele mai periculoase misiuni de deminare a avut loc în localitatea Șerpeni, raionul Anenii Noi, unde echipa de deminare din cadrul Batalionului geniu „Codru”, condusă de sergentul clasa III Evghenii Axentii, a identificat patru proiectile de artilerie de calibrul 152 mm. Obiectele periculoase au fost descoperite de către un localnic în gospodăria sa, pe timpul unor lucrări de construcție.

Toate munițiile datau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial și prezentau un risc sporit pentru viață. Obiectele explozive au fost distruse în condiții de maximă securitate la Centrul de Instruire al Armatei Naționale.

De la începutul anului până în prezent au fost îndeplinite 56 de misiuni de deminare, în urma cărora au fost nimicite 76 de obiecte explozive de diferite tipuri și cinci cartușe.

Reamintim că în cazul în care depistați un obiect exploziv:

— Marcați locul depistării obiectului exploziv;

— NU atingeți muniţiile cu mâna sau cu alte obiecte;

— NU loviți sau mişcați muniţiile găsite în pământ sau la suprafaţă;

— NU demontați focoasele sau alte component;

— Nu aruncați în foc obiectul exploziv;

— Anunțați imediat 112.

Share