Biroul permanent a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare ale Parlamentului pentru perioada 6-14 iunie

Biroul permanent a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare ale Parlamentului pentru perioada 6-14 iunie

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare pentru perioada 6-14 iunie 2024.

În această perioadă, Parlamentul va audia rapoartele privind executarea bugetului pe stat pe anul trecut, a bugetului asigurărilor sociale de stat și a fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2023. De asemenea, deputații vor dezbate Raportul de activitate în sistemul de acordare a asistenței juridice garantate de stat pentru anul trecut și Raportul de activitate al Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar pentru anul 2023.

Pe ordinea de zi a ședințelor plenare se mai regăsesc proiectele privind atragerea unui împrumut de stat extern din partea Fondului Monetar Internațional și ratificarea unor acorduri de finanțare cu UE și Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice al României. Vor mai fi examinate în lectura a doua inițiativele legislative privind profesiile conexe sistemului justiției, eficientizarea parcurilor industriale, prevenirea risipei alimentare, modificări la Legea cetățeniei Republicii Moldova. În prima lectură Parlamentul va dezbate un proiect privind declararea averii și a intereselor personale, o inițiativă legislativă de consolidare a cadrului de activitate al Băncii Naționale a Moldovei, modificări la Legea privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice.

Parlamentul se va convoca în ședință plenară joi, 6 iunie, începând cu ora 11.00, și joi, 13 iunie.

Share