6 ani de când Andrei Năstase a câștigat alegerile din Chișinău: Atunci ei au crezut că scapă de mine din Chișinău, dar…
Andrei Năstase, fost ministru al Afacerilor Interne, a amintit că astăzi se împlinesc 6 ani de la momentul în care a câștigat alegerile din Chișinău, „care a fost urmat de frauda istorică a regimului oligarhic, prin care au furat votul oamenilor și au anulat rezultatul alegerilor”, informează OFICIAL.
„Atunci ei au crezut că scapă de mine din Chișinău, dar mai târziu au aflat că nu au făcut decât să mă mobilizeze mai tare și i-am alungat nu doar din Chișinău, dar și din Republica Moldova.
De aceea, ziua de 3 iunie 2018, cu tot ce a urmat imediat după, este pentru mine plină de semnificații importante și pozitive, este momentul în care regimul oligarhic a făcut o greșeală fatală prin faptul că au furat voturile oamenilor, este momentul când unii dintre partenerii noștri externi, care încă se mai amăgeau că guvernarea oligarhică ar putea să facă ceva pentru țară, au înțeles că Plahotniuc nu are cuvânt și toate promisiunile făcute americanilor și europenilor că va face reforme sunt vorbe în vânt. Acela a fost momentul când a început numărătoarea inversă pentru regimul oligarhic”, a declarat politicianul.
Andrei Năstase a menționat în context: „Așa cum știți, am decis atunci să aleg între a lupta fără șanse cu justitia coruptă a lui Plahotniuc sau a-mi dedica toată energia unei lupte mult mai importante pentru viitorul întregii țări, alungarea regimului oligarhic de la putere. Următoarele luni le-am dedicat doar acestui obiectiv și așa cum știți am învins.
Asta este ceea ce îmi aduce mie aminte în primul rând ziua de 3 iunie, începutul sfârșitului regimului oligarhic”.
„Desigur astăzi vedem cu toții cât de puține progrese a făcut țara noastră din acel moment, dar această perioadă de tranziție nefericită se va încheia curând, odată cu alegerile prezidențiale”, a spus fostul ministru.