Încasările Serviciului Vamal săptămâna trecută

Încasările Serviciului Vamal săptămâna trecută

În perioada 27 mai – 02 iunie 2024, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 711,4 milioane de lei, iar în luna mai au fost colectați la bugetul de stat circa 2,9 miliarde lei, ceea ce constituie îndeplinirea cifrei de control pentru perioada de referință în mărime de 104,6 %. Astfel, de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 14,8 miliarde lei, ceea ce constituie îndeplinirea cifrei de control la 111,9%.

Totodată, în perioada 27 mai – 02 iunie 2024, de către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 19,16 milioane lei, ceea ce reprezintă 2,7% din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.

De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 12644 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 59137 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 17 704 și, respectiv, 13 509 traversări.

Share