13 partide politice vor semna „Pactul pentru Europa”

13 partide politice vor semna „Pactul pentru Europa”

Blocul „Împreună”, format din Platforma DA, LOC, Partidul Schimbării și CUB, a anunțat că, duminică, 26 mai curent, se va desfășura un eveniment solemn de semnare a „Pactului pentru Europa”, acord cu privire la Integrarea Europeană a Republicii Moldova.

Blocul „Împreună” consideră că, în acest context geopolitic complicat, este nevoie de o acțiune strategică care să unească societatea în jurul unui scop determinat, iar semnarea acestui act este de o importanță majoră pentru viitorul Republicii Moldova.

Pactul pentru Europa urmează să fie semnat de 13 partide care susțin parcursul european, deoarece procesul de aderare la Uniunea Europeană poate fi realizat numai printr-un efort larg de unitate națională.

Documentul istoric, un Pact similar celui de la Snagov, Pactul pentru Europa, urmează să fie semnat de:

  1. Partidul Verde Ecologist din Moldova;
  2. Partidul Acțiune și Solidaritate;
  3. Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei;
  4. Partidul Liberal Democrat din Moldova;
  5. Partidul Social Democrat European;
  6. Partidul Național Liberal;
  7. Partidul Puterea Oamenilor;
  8. Partidul Mișcarea Alternativă Națională;
  9. Platforma DA;
  10. Partidul Schimbării;
  11. Liga Orașelor și Comunelor;
  12. Coaliția Pentru Unitate și Bunăstare;
  13. Partidul Politic „Voința Poporului”.

Share