FMF și Moldtelecom au lansat campania de promovare a Cupei Moldovei Moldtelecom în școli

FMF și Moldtelecom au lansat campania de promovare a Cupei Moldovei Moldtelecom în școli

Campania de promovare a Cupei Moldovei Moldtelecom a ajuns în primele instituții de învățământ din cadrul proiectului „Fotbal în școli. Inițiativa este lansată de Federația Moldovenească de Fotbal (FMF), în parteneriat cu Moldtelecom. Astfel, pe parcursul a două săptămâni, cupa va ajunge în mai multe licee din Chișinău cu scopul de a familiariza elevii cu prestigiosul trofeu în ajunul competiției.

Printre primele gazde ale Cupei Moldovei Moldtelecom au fost liceele LT „Gheorghe Asachi”, LT „Nicolae Gogol”, LT „Gheorghe Meniuc” și LT „Mihai Viteazu” din capitală. Elevii din aceste instituții au avut ocazia să admire trofeul și să se fotografieze alături de el.

Cupa Moldovei Moldtelecom va fi prezentată în 18 instituții de învățământ din capitală în următoarele două săptămâni, oferind elevilor șansa de a interacționa cu trofeul, de a învăța despre istoria și importanța competiției, dar și a sportului.

Federația Moldovenească de Fotbal, alături de Moldtelecom, susține activ promovarea sportului în școli și în societate, consolidând astfel comunitatea sportivă din Moldova.

Amintim că finala Cupei Moldovei Moldtelecom, ediția 2023/24, va avea loc pe 25 mai, începând cu ora 20:00, pe stadionul Zimbru din Chișinău, unde echipele FC Petrocub și FC Zimbru vor lupta pentru marele trofeu.

Share