Prim-ministrul interimar a semnat în cărțile de condoleanțe deschise la Ambasada României și a Rusiei
Gheorghe Brega a mers ieri la Ambasada României din Republica Moldova, unde a depus flori în memoria victimelor tragicului incident de la București. Premierul interimar a exprimat condoleanțe ambasadorului Marius Lazurca și a scris un mesaj în cartea de condoleanțe. „În aceste momente de grea încercare, gândurile şi solidaritatea noastră sufletească sunt alături de familiile îndoliate şi de toţi cetăţenii statului prieten, România”, a notat Gheorghe Brega.
Tot astăzi, Premierul interimar a depus flori și la Ambasada Federației Ruse în legătură cu accidentul aviatic în care au murit zeci de cetățeni ruși. Gheorghe Brega a lăsat un mesaj în cartea de condoleanţe deschisă la ambasadă în care se spune: „În numele Guvernului Republicii Moldova şi al meu personal, în aceste momente grele pentru tot poporul rus, exprim sincere condoleanţe şi sentimente de profundă compasiune familiilor şi rudelor celor decedaţi în această catastrofă, care a trecut în nefiinţă bărbaţi, femei şi copii nevinovaţi”.
Maria Roşca