Grigore Novac a avut discuții cu o cercetătoare din partea Amnesty International

Grigore Novac a avut discuții cu o cercetătoare din partea Amnesty International

Grigore Novac, Președintele Comisiei parlamentare pentru Drepturile Omului și Relații Interetnice, a avut o întrevedere cu dna Anna Wright, cercetător la Oficiul Regional pentru Europa de Est și Asia al Amnesty International, informează OFICIAL.

În cadrul dialogului deputatul socialist a remarcat ilegalitățile flagrante admise de partidul de la putere PAS în actul de guvernare.

Grigore Novac s-a referit la închiderea sub pretextul unei amenințări hibride a 13 canale de televiziune și 60 de portaluri web, menținerea nejustificată a stării de urgență pentru o perioadă de doi ani¸ implementarea ineficientă a reformei justiției, inclusiv modificarea de 15 ori a Legii Procuraturii, organizarea netransparentă și pe criterii politice a concursurilor pentru funcții înalte în stat, accesarea ilegală a datelor cu caracter personal, indexarea pensiei sub rata inflației etc.

„Ceea ce se întâmplă este o crimă împotriva țării și a poporului său. Singura soluție de depășire a acesteia – sunt alegerile anticipate”, a conchis președintele Comisiei.

Share