Carte de condoleanțe, la sediul Ambasadei României în Republica Moldova

Carte de condoleanțe, la sediul Ambasadei României în Republica Moldova

Urmare hotărârii adoptate de Guvernul României privind declararea zilelor de 31 octombrie, 1 și 2 noiembrie 2015 drept zile de doliu național în memoria victimelor care și-au pierdut viața în tragicul eveniment care a avut loc la București în data de 30 noiembrie curent, la sediul Ambasadei României din Republica Moldova va fi deschisă o carte de condoleanțe, după cum urmează:

–  luni, 2 noiembrie 2015, în intervalul 15.00 – 17.00;

– marți, 3 noiembrie 2015, orele 10.00 – 12.00 și 15.00 – 17.00.

Din motive ce țin de solemnitatea momentului, precum și în conformitate cu măsurile de securitate existente la nivelul Ambasadei României în Republica Moldova, accesul în interiorul misiunii diplomatice va fi permis doar grupurilor formate din maxim cinci persoane.

Menționăm că reprezentanții autorităților locale și cei ai corpului diplomatic acreditat la Chișinău vor avea prioritate pentru exprimarea și transmiterea mesajelor de condoleanțe.

Ambasada României în Republica Moldova transmite sincere mulțumiri tuturor celor care și-au manifestat solidaritatea în aceste momente de grea încercare.

Mihaela Rotari

Share