Condamnat la închisoare, pentru că a violat fiica concubinei sale în vârstă de 13 ani
Grație eforturilor procurorilor, recent, a fost pronunțată o sentință, prin care un bărbat în vârstă de 40 de ani, originar din Turcia, a fost recunoscut vinovat pentru violul unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani, (art.171 alin.(3) lit.b) din Codul penal), stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 12 ani, cu executare în penitenciar de tip închis.
Potrivit acuzării înaintate de procurori, inculpatul, în luna august 2022, aflându-se în apartamentul concubinei sale amplasat într-un oraș din centrul țării, urmărind scopul de a-și viola fiica vitregă în vârsta de 13 ani, profitând de incapacitatea fizică a minorei de a opune rezistență, a dezbrăcat-o forțat și a întreținut cu ea un raport sexual neconsimțit.
Inculpatul a pledat nevinovat.
Acesta a părăsit teritoriul Republicii Moldova, în septembrie 2022, imediat după ce afla-se că în privința faptei sale a fost sesizată poliția. Ulterior, în aprilie 2023, crezând că dosarul în privința acestuia a fost clasat, a revenit în Republica Moldova, însă a fost reținut în incinta Aeroportului Internațional Chișinău.
Sentința este cu drept de apel.