Situația social-politică și economică din țară discutată de Igor Dodon și Olga Cebotari cu Ambasadorul Marii Britanii
Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, împreună cu membrul Comitetului Executiv, Olga Cebotari, au avut o întrevedere cu Excelența Sa, doamna Fern Horine, Ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în țara noastră, la inițiativa diplomatului.
În cadrul întrevederii, părțile au discutat situația politică, socială și economică din țara noastră, dar și din regiune.
O atenție specială a fost acordată referendumului pentru integrarea europeană, organizat de actuala guvernare concomitent cu alegerile prezidențiale. Igor Dodon a menționat că PSRM consideră că acest plebiscit perturbă desfășurarea în mod normal a scrutinului prezidențial și este organizat cu un singur scop – de a promova candidatul PAS la aceste alegeri.
Totodată, președintele PSRM a subliniat că socialiștii nu sunt împotriva negocierilor cu Uniunea Europeană, accentuând că în cadrul acestora trebuie să prevaleze interesul național al țării.
În altă ordine de idei liderii PSRM s-au referit la derapajele guvernării PAS în implementarea reformelor, inclusiv în domeniul justiției, mass-media, la acțiunile de intimidare a opoziției, încălcarea flagrantă a normelor democratice și a statului de drept. Socialiștii au solicitat o poziție mai fermă din partea partenerilor occidentali vizavi de aceste abateri grave.
Pe finalul discuției, părțile au fost unanime în opinia privind importanța menținerii unui dialog deschis în toate domeniile de interes comun.