PAS se pregătește de alegerile prezidențiale și referendum

PAS se pregătește de alegerile prezidențiale și referendum

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) se pregătește de alegerile prezidențiale și de referendumul din 20 octombrie curent. În acest sens, ieri, s-a desfășura Convenția Organizației Teritoriale Chișinău, în cadrul căreia a fost aleasă conducerea organizației.

Ministrul Vladimir Bolea a fost ales președinte al organizației, deputații – Angela Munteanu-Pojoga și Alexandru Trubca și ministrul Sergiu Lazarencu – vicepreședinți, Zinaida Popa, șefa fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău – vicepreședinte din oficiu, deputatul Dorian Istratii – secretar.

Sergiu Lazarencu, ministrul Mediului, a precizat că a fost reales în funcția de vicepreședinte OT Chișinău, responsabil de suburbii, și a venit cu următorul mesaj:  „Această funcție aduce o responsabilitate imensă. Alegerile Prezidențiale și Referendumul din toamnă sunt decisive pentru asigurarea păcii și prosperității. Locul Moldovei este alături de țările Uniunii Europene. Acesta va fi primul meu angajament, împreună cu oamenii din suburbii și din întreaga țară. Împreună vom duce Moldova în UE. Totodată, împreună cu cei 6 primari PAS din suburbii: Stăuceni, Băcioi, Trușeni, Codru, Bubuieci și Ghidighici, vom face administrație performantă și vom arăta că bunăstarea este acolo unde banul public se gestionează corect și în beneficiul oamenilor!”.

Și Angela Munteanu-Pojoga, deputat, a făcut unele declarații. „Această funcție este o oportunitate de a fi un catalizator pentru schimbare și îmi propun să construim împreună punți solide între Organizațiile Locale. Este o nouă provocare și voi face tot ce îmi stă în puteri ca să îndeplinesc cu responsabilitate activitatea pe care o voi desfășura în cadrul Organizației Teritoriale Chișinău. Corectitudinea, responsabilitatea și profesionalismul sunt valorile de care mă voi ghida”, a subliniat ea.

Share