Raportul de activitate a Avocatului Poporului pentru 2023: Au fost prezentate date despre percepția populației asupra respectării drepturilor omului
Comisia drepturile omului și relații interetnice a audiat RAPORTUL privind respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova în anul 2023. Documentul a fost prezentat de Avocatul Poporului, Ceslav Panico, și de Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi. La ședință au mai participat reprezentanți ai Guvernului, ai instituțiilor statului din domeniu și ai partenerilor de dezvoltare.
Documentul prezintă datele Studiului de percepții asupra respectării drepturilor omului în Republica Moldova, care reflectă situația din diferite domenii. Datele arată că percepția privind dreptul la cel mai înalt standard de sănătate a depășit 52 %, comparativ cu 20,9 %, cât s-a înregistrat în anul 2016. Față de aceeași perioadă, a crescut și nivelul percepției față de respectarea dreptului la un proces echitabil, care s-a majorat de la 13 % la 38 %. Progrese s-au înregistrat și în domeniul respectării dreptului la asistență și protecție socială, care a ajuns la aproape 45 %. De asemenea, față de anul 2016, nivelul percepției dreptului la muncă și protecția muncii s-a triplat și a depășit 60 %. Raportul mai conține date despre respectarea drepturilor omului în stânga Nistrului și situația generală privind prevenirea torturii, precum și situația persoanelor deținute în instituțiile penitenciare sau reținute de poliție.
La fel, în cadrul ședinței de astăzi, a fost prezentată situația privind respectarea drepturilor copiilor. Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi, a menționat că printre cele mai problematice aspecte identificate în 2023 figurează sărăcia, disponibilitatea serviciilor de suport pentru copiii aflați în dificultate, furnizarea serviciilor destinate copiilor cu comportament deviant și protecția minorilor față de orice formă de violență.
În baza informațiilor din Raport, au fost emise o serie de recomandări pentru autorități, cu scopul de a îmbunătăți nivelul de respectare a drepturilor omului în Republica Moldova. În acest sens, reprezentanții instituțiilor statului, prezenți la ședință, au expus acțiunile implementate cu scopul de a asigura respectarea drepturilor omului.
Raportul anual privind respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova în anul 2023 conține și unele perspective pentru perioada următoare. Printre acestea figurează contribuirea la integrarea standardelor Uniunii Europene în domeniul drepturilor omului în legislația practică, consolidarea Oficiului Avocatului Poporului, precum și intensificarea conlucrării cu instituțiile statului. „Exprimăm angajamentul membrilor Comisiei drepturile omului și relații interetnice de a ne implica plenar în îmbunătățirea situației în domeniul protecției drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dezbaterile subiectului în plenul Parlamentului au misiunea de a responsabiliza autoritățile în vederea implementării recomandărilor emise în acest Raport”, a menționat președintele Comisiei drepturile omului și relații interetnice, Grigore Novac.
Raportul privind respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova în anul 2023 urmează a fi examinat și în ședința plenară a Parlamentului.