Cinci angajați ai unei judecătorii din capitală şi-au depăşit atribuţiile de serviciu

Cinci angajați ai unei judecătorii din capitală şi-au depăşit atribuţiile de serviciu

Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale şi trimiterea în instanţa de judecată a cauzei penale privind învinuirea a cinci angajaţi ai Judecătoriei sectorului Râşcani al capitalei, între care un judecător, de gestionare frauduloasă a unor dosare civile prin intermediul programului automatizat de distribuire aleatorie şi fals în acte publice.

Procurorii au constatat că judecătorul, în complicitate cu angajaţi ai instanţei, inclusiv grefiere şi asistenţi, şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, admiţând falsul în acte publice şi pronunţând cu bună ştiinţă hotărâri şi încheieri contrare legii.
Potrivit materialelor cauzei, grupul de persoane implicate a acţionat coordonat, astfel încât aportul individual al fiecăruia s-a corelat cu acţiunile celorlalţi în realizarea scopului urmărit, exprimat prin emiterea ilegală a unor hotărâri judecătoreşti favorabile, generatoare de beneficii patrimoniale în interesul anumitor persoane fizice sau juridice.

Astfel, în perioada anilor 2012-2014, conform unei scheme prestabilite, grupul înregistra fictiv în cancelaria Judecătoriei Râşcani cereri de chemare în judecată, aplicând ilegal ştampila, data şi numere de intrare false, care anterior erau deja aplicate pe cererile de chemare în judecată a dosarelor soluţionate de judecătorul respectiv. Ulterior, după ce cererile de chemare în judecată obţineau un presupus aspect legal de înregistrare, magistratul, împreună cu complicii săi, efectuau un şir de imixtiuni neautorizate, manifestate prin:  modificarea în programul integrat de gestionare a dosarelor a informaţiilor despre părţi şi esenţa acţiunii înregistrate; nimicirea fişelor manuale a primelor cauze înregistrate şi dosarelor iniţial înregistrate; întocmirea unor noi fişe de evidenţă a dosarelor neautorizate şi propriu-zis a dosarelor false; atribuirea acestor cauze a numărului cauzelor civile iniţiale, în scopul evitării repartizării aleatorii şi examinării de facto a acestora. Scopul urmărit era de a falsifica unele procese civile, fără ca acestea să fie înregistrate şi repartizate de programul de distribuire aleatorie a dosarelor.

Amintim că, în decembrie 2014, procurorii anticorupţie şi ofiţerii Centrului Naţional Anticorupție au desfăşurat o amplă operaţiune în acest caz, în cadrul căreia au efectuat percheziţii la domiciliile persoanelor vizate şi în automobilele acestora, ridicări de acte și alte măsuri procesuale, soldate cu depistarea unor probe relevante pentru urmărirea penală. Ulterior, Procurorul General a pornit urmărirea penală în privința magistratului, după primirea acordului corespunzător al Consiliului Superior al Magistraturii.

Reieşind din ansamblul probelor administrate, se constată că judecătorul şi alţi patru angajaţi ai judecătoriei Râşcani au comis infracţiunile de care sunt învinuiţi. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, inculpații riscă pedepse de până la 10 ani de închisoare.

 

Mihaela Rotari

Share