Raportul privind executarea fondurilor AOAM pentru 2023, aprobat de Consiliul de administraţie al CNAM
Consiliul de administraţie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM) a aprobat raportul privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală (AOAM) pentru anul 2023.
Directorul general al CNAM, Ion Dodon, a făcut o prezentare amplă a modului în care au fost gestionate fondurile respective, specificând că veniturile acumulate au fost de aproximativ 14 miliarde 570 de milioane de lei. În comparație cu 2022, suma veniturilor s-a majorat cu circa 1 miliard 900 de mii de lei sau cu 15,3%.
Cheltuielile fondurilor AOAM pe anul 2023 au fost executate în sumă de peste 13 miliarde 776 de milioane de lei, cu 15,2% mai mult în comparație cu anul precedent.
Ponderea majoră (98,7%) în totalul cheltuielilor fondurilor AOAM în perioada de raportare o deține fondul de bază destinat achitării serviciilor medicale și farmaceutice, în conformitate cu contractele încheiate cu prestatorii de astfel de servicii.
Principalele acțiuni ce țin de executarea fondurilor AOAM pentru 2023 se referă la majorarea volumelor de servicii medicale contractate, extinderea listei de medicamente compensate, majorarea numărului de intervenții (operații de cataractă, protezare a articulațiilor mari, cardiologie intervențională ș. a.) în cadrul programelor speciale în asistența medicală spitalicească și contractarea per programe a serviciilor de înaltă performanță etc. Concomitent, în anul 2023 a fost dezvoltat Sistemul informațional automatizat „eRețeta pentru medicamente și dispozitive medicale compensate”.
În comparație cu anul precedent, ponderea persoanelor asigurate angajate s-a diminuat cu 0,7 puncte procentuale și constituie 33,9%, a persoanelor asigurate de către Guvern s-a diminuat cu 0,7 puncte procentuale și a depășit 62,2%, iar ponderea persoanelor asigurate în mod individual a crescut cu 1,4 puncte procentuale și reprezintă circa 4%.
Cheltuielile fondului măsurilor de profilaxie în anul 2023 au constituit circa 39 de milioane de lei. Acestea au fost direcționate pentru realizarea măsurilor de reducere a riscurilor de îmbolnăvire, inclusiv prin imunizări, efectuarea examinărilor profilactice (screening) în scopul depistării precoce a îmbolnăvirilor, alte activități de profilaxie, acceptate pentru finanțare în bază de proiecte.
Din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servici medicale au fost finanțate în 2023 29 de proiecte investiționale în valoare totală de cca 25 de milioane de lei.
Raportul privind executarea fondurilor AOAM pentru anul 2023 urmează a fi prezentat Guvernului spre aprobare.
În cadrul aceleiași ședințe, directorul general al CNAM a informat Consiliul de administrație despre măsurile întreprinse de CNAM pentru realizarea recomandărilor în urma auditului din 2023 a Curții de Conturi.
Totodată, membrii Consiliului de administrație al CNAM au luat act de raportul privind încadrarea în primul trimestru al anului în sistemul AOAM a persoanelor fizice și a prestatorilor de servicii medicale şi farmaceutice, precum şi de rezultatele evaluării şi monitorizării prestatorilor contractaţi.