Maia Sandu a susținut o lecție publică la Universitatea de Stat din Comrat

Maia Sandu a susținut o lecție publică la Universitatea de Stat din Comrat

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu studenții și profesorii de la Universitatea de Stat din Comrat, cu care a discutat mai multe subiecte importante.

„În primul rând, am vorbit despre relațiile dintre noi. În ultimii doi ani, am făcut eforturi mari pentru a păstra liniștea și pacea în țara noastră și în continuare avem nevoie de unitate. Cei care încearcă să semene discordie și să destabilizeze autonomia și țara au un singur obiectiv – să readucă grupările corupte la cârma țării. Scopul nostru este să păstrăm pacea, să continuăm lupta împotriva corupției și să construim împreună condiții mai bune de viață pentru toți cetățenii Moldovei, indiferent unde locuiesc și ce limbă vorbesc”, a spus șefa statului.

Președinta a precizat că a adus dovezi clare despre faptul că autoritățile centrale investesc în localitățile din Găgăuzia și realizează proiecte importante pentru locuitorii autonomiei. Din bugetul de stat și din fonduri europene și ale altor parteneri de dezvoltare se finanțează lucrări de reparație a drumurilor, construcție a apeductelor și sistemelor de canalizare, se repară cămine culturale, grădinițe, școli, se realizează proiecte de eficiență energetică. De asemenea, toate impozitele colectate în Găgăuzia rămân în bugetul autonomiei, în comparație cu alte localități din țară care varsă o parte din impozitele colectate în bugetul de stat.

„Am discutat și despre avantajele integrării europene și despre faptul că avem nevoie de claritate și de curaj ca să mergem hotărât înainte și să reușim mai multe decât am reușit în ultimele trei decenii”, a mai subliniat șefa statului.

La final, Președinta i-a îndemnat pe tineri să participe la acțiunile de împădurire.  „În Găgăuzia doar 6 procente din terenuri sunt împădurite. Trebuie să avem mai multă grijă de pământul nostru”, a punctat șefa statului.

Share