PSDE acuză partidul de guvernare de presiuni și atacuri
Partidul Social Democrat European (PSDE) acuză partidul de guvernare – Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), de presiuni și atacuri cu scopul de a slăbi partidul. În context, în cadrul unei conferințe de presă, Ion Sula, liderul PSDE, a anunțat că lansează o amplă campanie de informare a partenerilor de dezvoltare despre presiunile cu care confruntă PSDE din partea PAS, informează OFICIAL.
„Astăzi lansăm o amplă campanie de informare a partenerilor noștri – despre presiunile cu care se confruntă PSDE. În primul rând, vom discuta cu colegii din România și cu liderii familiilor europene. De asemenea, vom informa despre aceste presiuni și corpul diplomatic acreditat în Republica Moldova și organizațiile internaționale”, a spus liderul PSDE.
Ion Sula a menționat că primarii PSDE au fost supuși presiunilor din partea PAS înainte și în cadrul alegerilor locale din 2023 și „zeci de primari au fost forțați să adere la PAS”.
„Aceste acțiuni ale PAS au fost raportate de Misiunea OSCE în rapoartele sale extrem de critic. Procesul electoral a fost afectat și lucrul acesta demonstrează rea-intenție din partea celor de la guvernare…
Dar, în pofida tuturor acestor presiuni, PSDE a obținut un scor bun – locul 3 la locale. Am demonstrat că suntem o forță care are un cuvânt greu de spus în politică, că avem aleși locali apreciați de oameni”, a subliniat el.
Totodată, liderul social-democrat european a spus că, deși PAS se declară proeuropean, după locale, a preferat să facă, prioritar, coaliții cu forțele pro-Kremlin.
„Refuzul de a coaliza cu proeuropeni la nivel raional face parte din planul obscur de a distruge partidele proeuropene din Republica Moldova, folosind resursa administrativă, bani inclusiv din fonduri europene, dar și Programul „Satul European”. Ei exercită presiuni asupra aleșilor locali ai PSDE, condiționând alocarea banilor pentru localități. Ultimul caz de acest fel e cel de la Hâncești, când o parte a echipei s-a lăsat „convinsă” de PAS”, a mai relatat politicianul.
De asemenea, președintele PSDE a mulțumit membrilor formațiunii pentru curaj și perseverență, menționând că partidul de guvernare dă dovadă de miopie politică atunci când atacă forțele proeuropene și se distruge, de fapt, pe sine însăși, ajutând partidele pro-ruse să preia puterea. „Atacând partidele pro-europene, PAS pune în pericol viitorul european al Republicii Moldova! Sunt convins că, împreună, vom reuși să depășim această perioadă dificilă și să construim o Moldovă mai bună pentru noi toți!”, a conchis Ion Sula.