Oleg Serebrian a vizitat satele Tănătari și Chircăiești din Căușeni
Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Oleg Serebrian însoțit de deputatul în Parlament, Artemie Cătănoi, președintele raionului Căușeni, Alexandru Catan și reprezentanții Biroului politici de reintegrare au efectuat o vizită de lucru în satele Tănătari și Chircăiești, localități situate în raionul Căușeni.
În cadrul întrevederilor desfășurate cu reprezentanții autorităților publice locale au fost aduse în vizor problemele cu care se confruntă locuitorii celor două sate.
Cu această ocazie, Viceprim-ministrul a avut posibilitatea să se documenteze la fața locului și să discute cu managerii instituțiilor de învățământ care au împărtășit buna interacțiune dintre autoritățile centrale și APL, precum și dialogul eficient la nivel de comunitate.
Vicepremierul Oleg Serebrian a dat asigurări, că subiectele abordate în cadrul vizitei de lucru au fost luate în vizor. De asemenea, a fost menționată necesitatea instruirii funcționarilor din administrațiile publice locale pentru formarea capacităților de aplicare cu succes la programele de asistență oferite de donatorii externi.