PAS Ocnița îi cere deputatei Victoria Cazacu să-și depună mandatul
Primarii și aleșii raionali și locali ai echipei Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și membrii Biroului permanent al Organizației Teritoriale Ocnița îi cer deputatei Victoria Cazacu să-și dea demisia și să-și depună mandatul de deputat, „pentru că nu mai are suport politic”, informează OFICIAL.
Amintim că, Victoria Cazacu a spus că nu va ceda intimidărilor și nu-și va depune mandatul de deputat, după ce Igor Grosu, președintele PAS și Președintele Parlamentului, dar și Biroul PAS i-au cerut să facă lucrul acesta, având în vedere că, la 1 aprilie curent, fiica sa a fost reținută într-un dosar de corupție.