SFS și PCCOCS au deconspirat o schemă de eschivare de la impozitarea a peste 8,5 milioanei lei
Procurorii PCCOCS și Serviciul Fiscal de Stat anunță deconspirarea unei scheme de eschivare de la impozitarea a peste 8,5 milioane lei, de către un centru de apel din Chișinău, care presta servicii în Statele Unite ale Americii.
Schema ar fi fost implementată în anii 2021-2022, atunci când recent fondata companie acorda servicii de dispecerat pentru activități de expediție și logistică unei companii din SUA, inclusiv pentru șoferii de tir. Mai exact, administratorul companiei din Moldova ar fi indicat în documentele contabile date vădit denaturate, inclusiv cu privire la cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, precum și au tăinuit obiecte impozabile.
Astfel, aceștia ar fi redus semnificativ suma impozitului pe venit reținut din salariu, a contribuției de asigurări sociale de stat obligatorii și a primei de asigurare obligatorie de asistență medicală aferente anilor fiscali 2021-2022, însumat cumulativ la peste 8,6 milioane lei. Totodată, oamenii legii au deconspirat și faptul că această companie ar fi acordat salarii în plic cu mult mai mari decât cele oficial declarate autorității fiscale.
Au urmat percheziții desfășurate de oamenii legii la oficiul companiei și la domiciliul conducătorului acesteia, iar în acest sens au fost depistate și ridicate documente contabile, fiscale și financiare, ce vor fi supuse cercetării penale.
De asemenea, în temeiul ordonanței emise de ofițerul de urmărire penală al SFS și la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a aplicat sechestru pe un BMW X3, evaluat preliminar la peste 600 000 lei, al cărei beneficiar efectiv este administratorul cercetat penal. Executarea încheierii a fost asigurată de către ofițerii din cadrul SFS imediat ridicării acestuia.
Investigațiile continuă, timp în care administratorul bănuit beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Share