PDCM solicită renunțarea la votul prin corespondență
Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) solicită renunțarea la proiectul de lege privind pilotarea votului prin corespondență, informează OFICIAL.
Victor Macovei, secretar executiv al PDCM, a constatat că, „PAS are deja o obsesie de a modifica legislația electorală”.
„Deși a intrat în vigoare în 2023, doar pe parcursul anului trecut au fost adoptate circa 6 legi de modificare a acestuia. Modificarea cadrului legal din domeniul legislației electorale continuă și în prezent, fapt ce pune în dificultate partidele politice de a se adapta noilor prevederi”, a menționat el.
Ghenadie Țepordei, fruntaș al PDCM, a spus că legiuitorul are obligația să creeze condiții adecvate pentru realizarea voinței poporului.
„Ceea ce se propune prin proiectul de lege privind pilotarea votului prin corespondență, contravine art. 38 din Constituție, or votul prin corespondență nu asigură caracterul direct, egal, secret și liber exprimat. Mai mult, se creează premise de corupere a alegătorilor și de admitere a votului organizat”, a conchis el.