Academia FMF face schimb de experiență cu Estonia în domeniul expertizei și dezvoltării fotbalului

Academia FMF face schimb de experiență cu Estonia în domeniul expertizei și dezvoltării fotbalului

Reprezentanții Academiei Federației Moldovenești de Fotbal (FMF) și cei ai Asociației de Fotbal din Estonia au făcut schimb de opinii privind perspectivele de colaborare în domeniul dezvoltării fotbalului și a managementului sportiv.

În cadrul discuției, reprezentanții Asociației de Fotbal din Estonia, Veiko Soo, șeful Departamentului de Dezvoltarea Ligilor, și Birgit Veebel, manager de Licențe, s-au arătat interesați de activitatea și modelul de funcționare al Academiei FMF.

Interesul lor a vizat în mod special cadrul instituțional și modelul economic al Academiei, etapele de formare, scopul și misiunea acesteia, precum și programele de formare livrate, colaborarea cu alte instituții similare, atât din țară, cât și din străinătate.

Dr. Corneliu Popovici, directorul Academiei FMF și Alina Capatina, directorul Stadionului „Zimbru” au prezentat detaliat cadrul instituțional și modelul economic de funcționare a Academiei FMF.

Una din temele discutate a fost realizarea recentă a programului „Bazele Managementului Sportiv”, care a stârnit interesul părții estoniene.

Părțile implicate au convenit asupra necesității continuării dialogului și au exprimat interesul de a elabora proiecte comune în domeniul formării în managementul sportiv, cu accent pe fotbal.

Aceste proiecte ar putea aduce beneficii atât pentru dezvoltarea personală a profesioniștilor din industria fotbalului, cât și pentru îmbunătățirea performanței organizațiilor implicate.

Colaborarea între Academia FMF și Asociația de Fotbal din Estonia marchează un pas important în direcția consolidării relațiilor între cele două entități și în promovarea schimbului de experiență și bune practici în domeniul fotbalului și al managementului sportiv.

Share