FMF și Dacia Buiucani, acțiune comună de promovare a incluziunii sociale prin fotbal

FMF și Dacia Buiucani, acțiune comună de promovare a incluziunii sociale prin fotbal

Academia Dacia Buiucani, în parteneriat cu Federația Moldovenească de Fotbal (FMF), a organizat o acțiune inedită sub egida #TotalAccess cu ocazia celei de-a 12-a ediții a UEFA CAFE Week of Action. Evenimentul a avut loc la Complexul Sportiv Dacia Buiucani și a reunit copii cu sindromul Down de la A.O. Sunshine, fotbaliștii echipei Dacia Buiucani, alături de Brand Ambasadoarea Dacia, Marusica Burlaca.

Copiii au avut ocazia să salute fotbaliștii ambelor echipe, iar Marusica Burlaca a dat lovitura simbolică de start, demonstrând susținerea pentru incluziunea socială și accesul egal la fotbal pentru toți.

CAFE Week of Action este una dintre cele mai mari campanii UEFA dedicate promovării diversității și incluziunii în fotbal. Prin această acțiune, Dacia Buiucani și FMF se alătură eforturilor UEFA de a combate discriminarea și de a crea un mediu mai prietenos și mai incluziv pentru toți iubitorii de fotbal.

Share