Alexandru Slusari – candidat la prezidențiale? „Au fost unele discuții”

Alexandru Slusari – candidat la prezidențiale? „Au fost unele discuții”

Alexandru Slusari, ex-vicepreședinte al Parlamentului, se află pe „lista scurtă” cu candidați pentru prezidențiale a blocului format din cele 4 partide: Platforma DA, Liga Orașelor și Comunelor, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare și Partidului Schimbării, dar încă nu a luat decizia finală cu privire la implicarea sa, din nou, în politică și alegeri, informează OFICIAL.

„Momentul care îmi place mie e că blocul nu discută doar cu Alexandru Slusari, ci caută cel mai bun candidat. Miza e scrutinul parlamentar, noi suntem republică parlamentară…”, a declarat el în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.

Ex-deputatul a spus că au avut discuții, au făcut schimb de argumente și contraargumente.

„Eu sunt sceptic cu privire la candidatura mea, dar am auzit și argumentele lor… Au discuții și cu alte persoane, urmează unele măsurători. Și cred că au o abordare foarte bună, constructivă”, a spus Alexandru Slusari.

Totodată, el a spus că pe „lista scurtă” se regăsesc vreo 7-8 nume.

„Candidatul care va fi al blocului trebuie să vină cu un proiect clar pe țară, dar și să țină cont de Constituție”, a conchis Alexandru Slusari.

Share