Categoriile de vulnerabilitate stabilite pentru luna februarie pot fi vizualizate acum în cabinetul personal

Categoriile de vulnerabilitate stabilite pentru luna februarie pot fi vizualizate acum în cabinetul personal

791 976 de gospodării casnice s-au înregistrat pe platform compensatii.gov.mdîn perioada 1 noiembrie 2023 – 25 februarie 2024, pentru a solicita compensații în factură sau compensații sub formă de plată monetară.

În fiecare lună, după data de 25, Sistemul Informațional „Vulnerabilitate Energetică” calculează gradele de vulnerabilitate ale solicitanților de compensații pentru perioada rece a anului și se stabilește dreptul la plata monetară. Pentru a vizualiza informaţia privind categoria de vulnerabilitate energetică atribuită, cetățenii pot să acceseze platforma și să intre în cabinetul personal.

Gospodăriile eligibile vor primi în continuare compensații pentru gaze naturale, energie termică sau energie electrică în facturile pentru luna februarie, emise în luna curentă. De asemenea, începând cu luna februarie apartamentele debranșate de la sistemul centralizat de încălzire pot primi compensații pentru facturile la agentul termic, în conformitate cu gradul de vulnerabilitate energetică acordat. Compensațiile vor fi achitate pentru întregul sezonul de încălzire 2023-2024.

Astfel, în cazul consumatorilor debranșați de la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică care s-au înregistrat pe platforma compensatii.gov.md,dar nu au introdus numărul locului de consum (NLC) pentru energia termică, modificările vor fi efectuate automat de sistemul informațional, iar beneficiarii vor primi retroactiv compensații la agentul termic. Consumatorii debranșați care nu s-au înscris pe platformă pot primi compensații doar după completarea cererii și acordarea gradului de vulnerabilitate, începând cu luna din care s-au înregistrat pe platformă.

Amintim, că luna martie este ultima lună în care gospodăriile pot beneficia de compensații în sezonul rece noiembrie 2023 – martie 2024. Platforma compensatii.gov.mdeste deschisă pentru înregistrare și cetățenii pot depune în continuare cereri pentru solicitarea compensațiilor la energie, până pe data de 25 martie pentru a primi compensații în facturile emise în luna aprilie pentru energia consumată în luna precedentă.

Dacă cetățenii au întrebări suplimentare privind acordarea compensației pentru energie sub formă de plată monetară sau în factură, pot apela Linia Verde: 0 8000 5000 sau să trimită un mesaj la adresa electronică: suport@compensatii.gov.md.

Share