În februarie 2024, moldovenii au consumat mai mult gaz ca anul trecut

În februarie 2024, moldovenii au consumat mai mult gaz ca anul trecut

Volumul consumului de gaze naturale în luna februarie curent a constituit 108,1 milioane de metri cubi, ceea ce este cu 15,1% mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2023. Totodată, potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, fața de luna ianuarie 2024 acest indicator a scăzut cu 46,5 milioane de metri cubi, sau cu circa 30,1%.

Consumatorii casnici, până la data de 29 februarie 2024, au achitat 90,6% din sumele facturate, ceea ce este cu 2,1 puncte procentuale mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. În cazul consumatorilor non-casnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 95,3%, ceea ce este cu 1,8 puncte procentuale mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 100%, ceea ce este cu 49,8 puncte procentuale mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

În conformitate cu Legea nr. 241/2022 privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, consumatorilor casnici în număr de 453 303 de conturi personale le-a fost calculată compensația pentru consumul gazelor naturale în februarie 2024 în mărime de 130,9 milioane lei.

Luând în considerație că prețurile reglementate la gaze naturale au fost schimbate la 23 februarie 2024 prin decizia ANRE, calculul compensației a fost împărțit în două perioade, și anume 01-22 februarie 2024 constituie perioada I, și 23-29 februarie 2024 – perioada II. Pentru primă perioada suma compensației a constituit 122,1 milioane lei, iar pentru cea de a două perioada 8,8 milioane lei. Adițional, consumatorilor casnici din asociațiile de locatari în număr total de 4 702 locuri de consum, volumul compensațiilor calculate a constituit 1,7 milioane lei, în funcție de categoria vulnerabilității energetice atribuite (perioada I -1,6 milioane lei, perioada II – 0,1 milioane lei).

În perioada de referință de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 755 unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 4 milioane lei. Totodată, față de 335 consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.

Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul total de achitare a consumului de gaze naturale pentru volumul furnizat de la începutul anului curent la data de 29 februarie 2024 se ridică la 95,1%, și constituie 2,425 miliarde lei, acest indicator fiind cu 7,6% mai mult în comparație cu aceeași perioada anului trecut.

Share