(VIDEO) O nouă partidă din echipamentele pentru construcția Liniei electrice Vulcănești-Chișinău au ajuns în Republica Moldova
În acest weekend, o nouă partidă din echipamentele pentru construcția Liniei electrice Vulcănești-Chișinău au ajuns în Republica Moldova. Este vorba de 4 faze de autotransformator, necesare pentru modernizarea Stației Electrice Chișinău 330 kV.
Aceste echipamente, cu greutatea totală de peste 600 de tone sunt livrate în perioada 01-18 martie în condiții speciale, cu mijloace de transport agabaritic și cu escortă de poliție.
În total vor fi livrate peste 20 camioane cu echipamente și 4 unități de autotransformatoare monofazate cu o sarcina nominală de 210 MVA fiecare.
Chiar dacă, pe parcursul anului trecut au fost înregistrate anumite întârzieri la realizarea Liniei electrice Vulcănești-Chișinău, între timp toate acestea au fost depășite și lucrările sunt realizate conform graficului.
Modernizarea stației este parte a proiectului de construcție a liniei electrice de 400 kV Vulcănești – Chișinău și va permite racordarea acesteia la sistemul electric al municipiului Chișinău. Linia va consolida securitatea energetică a țării și transporturile transfrontaliere de energie dintre Republica Moldova și România. Astfel, se va spori capacitatea de alimentare cu energie electrică a nodului de consum din zona centrală a țarii, inclusiv și municipiul Chișinău și se va asigura funcționarea sigură și fiabilă a întregului sistem electroenergetic al Republicii Moldova.
Proiectul de execuție a liniei este în proces de elaborare și coordonare; echipamentul de bază a fost produs, testat în fabrică și este în proces de livrare. Lucrările de construcție urmează a fi inițiate în perioada urmatoare.
Contractorul (Asocierea companiilor Siemens Energy SRL, Electromontaj SA si Energotech SA, România) este responsabil de totalitatea lucrărilor de proiectare, producere, livrare, instalare, testare, punere în funcțiune și instruire, pentru:
✅ O nouă celulă de 330 kV conectată la noile autotransformatoare de 400/330/35 kV extinderea instalației existente de 330 kV;
✅ O nouă celulă de 400 kV pentru LEA Vulcănești-Chișinău;
4 autotransformatoare de 400/330/35 kV și un autotransformator auxiliar de 35/0.4 kV pentru servicii proprii.
Pachetul investițional este parte a Proiectului de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic și se încadrează în măsurile prioritare ale Guvernului și Ministerul Energiei al Republicii Moldova.