Șeful Direcţiei Construcţii şi Drumuri din cadrul Consiliului raional Cahul – ajunge pe banca acuzaților

Șeful Direcţiei Construcţii şi Drumuri din cadrul Consiliului raional Cahul – ajunge pe banca acuzaților

Cauza penală de învinuire a şefului Direcţiei Construcţii şi Drumuri din cadrul Consiliului raional Cahul (la moment suspendat din funcție) a ajuns în instanța de judecată. Procurorii au finalizat urmărirea penală și au trimis dosarul pentru examinare în fond. Cauza penală a fost pornită în noiembrie 2021 de către Centrul Național Anticorupție, în baza unui denunț, ulterior fiind conexate și alte cauze penale.

Potrivit probelor administrate, învinuitul, fiind administratorul unei întreprinderi specializată în domeniul construcţiilor, având scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane prin înşelăciune sau abuz de încredere, sub pretextul investirii unor sume bănești suplimentare celor transmise anterior pentru construcția unui complex locativ în Cahul și bazându-se pe faptul că, formal este posibilă înregistrarea construcţiei viitoare a încăperilor izolate şi a dreptului de proprietate asupra persoanelor, deși fiind conștient de faptul că, în realitate compania va fi în imposibilitate de a realiza construcția apartamentelor menționate, a încheiat contracte de investiții cu 4 persoane fizice, cauzându-le un prejudiciu material de aproximativ 2 milioane de lei.

Tot el,  fiind numit în funcţia de şef al Direcţiei Construcţii şi Drumuri din cadrul Consiliului raional Cahul și folosindu-se de situația sa de serviciu, având drept scop obținerea unor mijloace financiare necuvenite, fiind la curent cu faptul că la Grădinița de Copii Nr. 1 „Solnîșco” din com. Moscovei, raionul Cahul, urmează a fi inițiată procedura de licitație privind executarea unor lucrări de reparaţie, a întocmit Lista cu cantitatea de lucrări pentru cererea ofertei de preţ și a Devizului Local, cât și alte acte necesare la încheierea contractului de valoare mică în interesul unei companii, desemnată câștigătoare.

În interesul aceleiași companii, a întocmit şi semnat în calitate de preşedinte al comisiei de recepţie în Procesul Verbal de recepție la terminarea lucrărilor, fără ieșire la fața locului și a determinat membrii Comisiei de recepție să aplice semnătura și să finiseze astfel, executarea lucrărilor planificate, deși acestea nu corespundeau prevederilor contractului, cauzând astfel bugetului Primăriei com. Moscovei, raionul Cahul un prejudiciu considerabil în mărime de aproximativ 110 mii lei.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Cahul, sediul Central.

Dacă va fi găsit culpabili de comiterea infracțiunilor de escrocherie și abuz de serviciu, acesta riscă o pedeapsă sub formă de închisoare de la 7 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani (în cazul art. 190 alin. (5) din Codul Penal) și amendă în mărime de la 67 500 la 117 500 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani (în cazul art.327 alin. (2) lit. b1) din Codul penal).

Totodată, în vederea garantării executării pedepsei amenzii și în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune, a fost aplicat sechestru pe bunurile deținute în proprietate și în calitate de beneficiar efectiv de către învinuit, în valoare de peste 2 150 000 de lei.

Share