Condamnat la 20 de ani închisoare pentru violul fiicei sale

Condamnat la 20 de ani închisoare pentru violul fiicei sale

Reieșind din actul de învinuire înaintat de către procurori, în perioada de timp cuprinsă între anii 2021-2023, inculpatul, în vârstă de 41 ani, aflându-se la domiciliul propriu și urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale, profitând de vârsta fragedă a fiicei sale minore, care nu avea 14 ani împliniți în anul 2021, fiind clasa a 7-a, sistematic, prin constrângere fizică și psihică, manifestată prin imobilizarea mâinilor și aplicarea loviturilor peste corp, întreținea cu aceasta rapoarte sexuale neconsimțite.

Pe parcursul urmăririi penale inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv, iar la 28 februarie 2024, printr-o sentință, acesta a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor imputate și condamnat la 20 de ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis.

Acesta a pledat nevinovat.

Sentința în cauză este cu drept de apel.

Acțiunile premeditate ale inculpatului au fost încadrate juridic în baza art.171 alin.(3) lit.b) din Codul penal – violul, adică actul sexual neconsimțit, săvârșit asupra unei persoane, care nu a atins vârsta de 14 ani, victima fiind și membru de familie și art.171 alin.(2) lit.a), c) din Codul penal – violul, adică actul sexual neconsimțit, săvârșit cu bună știință asupra unui minor, care este și membru de familie.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Share