Atenție: un nou tip de fraudă online – smishing

Atenție: un nou tip de fraudă online – smishing

Centrul pentru combaterea crimelor cibernetice al Inspectoratului național de investigații informează că la etapa actuală se atestă o creștere ascendentă a unui nou tip de escrocherii online, exprimate prin transmiterea prin SMS a link-urilor frauduloase. Această metodă de fraudă este cunoscută sub denumirea de smishing.

Astfel, mesajul SMS conține informații false despre necesitatea furnizării unor date suplimentare pentru a recepționa un presupus colet care urmează a fi livrat. De asemenea, pot fi întâlnite și mesaje cu informații neautentice despre o ofertă greu de refuzat sau cu titlu gratuit. Pe lângă text, aceste mesaje vor include și un link, care vă redirecționează către un website fraudulos unde vi se solicită să introduceți datele bancare ale cardului Dumneavoastră sau alte informații personale.

Mai mult, prin intermediul unui astfel de link pot fi răspândite chiar și programe malițioase care pot infecta dispozitivul mobil.

În acest context, cu cât ești mai informat cu privire la smishing și alte forme de fraudă electronică, cu atât vei fi mai bine pregătit să le recunoști și să le eviți.

Poliția recomandă:

️Nu accesați link-urile pe care le primiți într-un mesaj text sau în orice altă formă de comunicare, decât dacă știți cine este expeditorul și aveți încredere în el;

️Nu răspundeți înapoi la mesajele primite de la numere / persoane necunoscute;

️Marcați mesajele suspecte ca SPAM;

️Descărcați aplicații numai din sursele oficiale;

️Nu introduceți informații personale sau bancare pe site-urile neverificate;

️Nu comunicați nimănui codul OTP primit de la bancă.

În cazul în care ați devenit victima unei asemenea fraude, contactați imediat banca și solicitați anularea tranzacțiilor, după care informați poliția la numărul de telefon 112.

Share