Parlamentul a votat: Limita plăților efectuate în numerar va fi de 100 000 cumulativ lunar sau anual

Parlamentul a votat: Limita plăților efectuate în numerar va fi de 100 000 cumulativ lunar sau anual

Parlamentul reglementează normele privind efectuarea decontărilor în numerar. În ședința plenară de astăzi, deputații au votat în lectura a doua un proiect de lege care prevede norme mai exacte privind circulația numerarului în circuitul economic și orientarea spre efectuarea plăților prin transfer.

Documentul va asigura creșterea transparenței și securității tranzacțiilor, combaterea evaziunii fiscale și a concurenței neloiale, dezvoltarea economiei digitale și utilizarea unor soluții rapide de efectuare a plăților. Prevederile proiectului vor fi aplicate persoanelor juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, cu excepția autorităților și instituțiilor publice. Noile condiții vor fi aplicate organizațiilor necomerciale, persoanelor fizice care desfășoară activitate de întreprinzător, reprezentanțelor permanente şi sucursalelor entităților nerezidente, precum și persoanelor fizice care cumpără bunuri imobile sau mijloace de transport de la alte persoane fizice.

În funcție de categoria în care se încadrează, de specificul și frecvența plăților, limita plăților efectuate în numerar va fi de 100 000 cumulativ lunar sau anual. În aceeași ordine de idei, limita pentru încasarea plăților în numerar de la persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător va fi de 100 000 de lei pentru o plată. Astfel, la cumpărarea unui bun imobil, va fi acceptată plata în numerar doar dacă valoarea acestuia nu depășește 100 de salarii medii lunare pe economie (circa 1,37 milioane de lei), iar în cazul cumpărării unui mijloc de transport – 50 de salarii medii pe economie (circa 685 mii de lei).

Totodată, agenții economici vor putea utiliza nelimitat mijloace bănești în numerar pentru retribuirea muncii și a altor plăți generate în temeiul relațiilor de muncă, pentru onorarea obligațiilor aferente creditelor contractate de la entitățile financiare, efectuarea decontărilor cu instituțiile și autoritățile publice, achitarea obligațiilor fiscale, plăților și amenzilor față de bugetul public național.

Proiectul mai prevede limitarea comisioanelor aplicate pentru efectuarea decontărilor prin transfer. Astfel, comisioanele sau alte plăți percepute de prestatorii de servicii de plată din Republica Moldova nu vor putea depăși 0,1 % din sumă tranzacționată prin transfer, inclusiv pentru extragerea de numerar. Pentru încălcarea limitelor la efectuarea și încasarea plăților în numerar, se vor aplica amenzi în mărime de la 3 % la 10 % din sumă.

Documentul urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2025.

Inițiativa legislativă aparține Ministerului Finanțelor și a fost elaborată urmare a recomandărilor formulate în Planul de deoligarhizare, aprobat de către Comisia Națională pentru Integrare Europeană.

Share