În Republica Moldova va funcționa Institutul Național pentru Educație și Leadership
În Republica Moldova va începe să funcționeze Institutul Național pentru Educație și Leadership (INEL). Evenimentul de lansare a noii instituții va avea loc pe data de 25 februarie, curent. Anunțul a fost făcut de Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării în cadrul unei conferințe de presă.
În cadrul INEL va fi creată o rețea de 1000 de mentori din rândul celor mai bune cadre didactice din țară care va asigura mentorat pentru stagiile de practică pedagogică pentru elevii și studenții din colegiile și universitățile pedagogice și pentru tinerii specialiști. Instituția va fi responsabilă și de dezvoltarea de programe noi de formare a cadrelor didactice și va urmări ca fiecare profesor din țară să poată beneficia de instruirile profesionale de care are nevoie.
„Crearea acestei rețele de 1000 de mentori o să ne ajute, în primul rând, să diseminăm bunele practici în sistem, să îmbunătățim sistemul de formare continuă și să asigurăm o mai bună susținere pentru tinerii specialiști care au ales profesia de cadru didactic. Printre temele pe care le vor aborda mentorii vor fi subiecte ce țin de dezvoltarea personală și profesională, prevenirea și combaterea bullying-ului și a violenței în instituțiile de învățământ, promovarea competențelor digitale în rândurile cadrelor didactice și susținerea acestora în procesul de digitalizare a sistemului educațional”, a spus ministrul Dan Perciun.