Fermierii vor protesta și astăzi în mai multe locații din țară
Asociația Forța Fermierilor a anunțat unde vor protesta astăzi agricultorii:
1. Fermierii din raioanele Hâncești, Leova, Căușeni, Nisporeni, Ungheni, Criuleni vin la Vama Leușeni la orele 9.00. Agricultorii au reiterat solicitarea pentru tuturor călătorilor și agenților economici să evite azi traversarea hotarului prin aceasta vama și au remarcat că Serviciul Vamal, la fel, a emis comunicatul cu aceeași solicitare.
2. Agricultorii din raioanele Cahul și Cantemir începând cu orele 10.00 vor avea mișcări cu tehnica agricolă pe traseu Cantemir – Cahul și Cahul – vama Oancea. Sunt foarte revoltați după refuzul domnului Grosu de a întălni cu ei, deși aceasta întălnirea a fost convenită vineri prin intermediul unui deputat.
3. Agricultorii din raionul Rezina și Orhei se adună la orele 10.00 și vor avea mișcări cu tehnică agricolă pe traseu Orhei-Rezina, pornind de la intersecția lângă satul Bușăuca.
4. Fermierii din raionul Fălești se adună la orele 9.00 la centura or. Fălești, lângă magazinul Supraten și vor avea mișcări cu tehnică agricolă.
5. Agricultorii din raionul Telenești se adună la orele 10.00 la intersecția drumului Chișinău – Bălți și Chișinău – Soroca și posibil vor avea mișcări cu tehnica agricolă.
6. Fermierii din raionul Criuleni rămân lângă postul vamal intern la drumul Chișinău – Dubăsari.
Posibil unii fermieri din raionul Rîșcani se vor deplasa cu tehnica agricolă spre vama Coștești-Stînca.