(FOTO) Fost premier, la protestul fermierilor: De protestat trebuie la Guvern și Președinție

(FOTO) Fost premier, la protestul fermierilor: De protestat trebuie la Guvern și Președinție

Ion Chicu, fost Prim-ministru, președinte al Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), a fost ieri și a discutat cu fermierii care protestau și care au blocat mai multe trasee din țară, după ce a fost invitat de protestatarii de lângă Vama Leușeni, informează OFICIAL. 

„„Dle Chicu, fiindcă actualul prim-ministru nu vrea să discute cu noi, v-am chemat (măcar) pe d-voastră aici, la Leușeni”….asta mi-a spus un grup de fermieri protestatari, când am ajuns acolo la invitația lor, primită azi prin Messenger… Printre ei, erau mulți, care în 2020 “m-au dat jos”, cum s-au exprimat ei azi, dar nu despre asta e vorba…

Din discuțiile cu ei am constatat, că în pofida promisiunilor făcute de autorități, nimeni acum nu vrea să vorbească cu ei. După ce i-au amăgit înainte de Anul Nou și au plecat acasă din PMAN, mai mult nimeni nu discută cu ei. Blocarea Vamei și a traseelor este un gest de disperare, or nIciunul din ei nu mi-a lăsat impresia de “revoluționar înflăcărat””, a declarat politicianul.

Ion Chicu a menționat că le-a spus franc despre faptul că ideea cu blocarea îndelungată a Vămii Leușeni nu este una potrivită, or, repede ar putea fi transformați în „dușmani ai poporului”. Plus la toate, suferă mulți oameni și agenți economici, care au de traversat frontiera.

„Personal, consider că nu toate revendicările fermierilor pot fi îndeplinite. În acest context, le-am exprimat disponibilitatea mea și a colegilor mei de a le acorda suport/consultanță în procesul elaborării unor revendicări realiste și relevante, dar și în procesul de negocieri cu acei, pe care “noi i-am adus la putere” – cum mi-au zis tot fermierii protestatari…

Și le-am mai spus protestatarilor, că de protestat trebuie la Președinție și Guvern. Chiar cu riscul de a fi „dați cu capul de asfalt”. Noi, suntem gata să-i susținem, dacă vom vedea o listă de revendicări adecvată și dacă fermierii vor dori susținerea noastră.

În final, un mic mesaj către dl Recean: “Dle prim-ministru, organizați măcar recepționarea și repartizarea motorinei dăruite de partenerii români. Chiar în așa hal a degradat sistemul, încât nici asta nu puteți face? Iar dacă n-aveți “canistră” pentru asta, încredințați sarcina lui Spînu. Nu știu cât va ajunge la țărani, dar el o va împărți…””, a conchis liderul PDCM.

Share