Expoziția „Tourism&Travel Expo” va avea loc la „Moldexpo”

Expoziția „Tourism&Travel Expo” va avea loc la „Moldexpo”

În perioada 16 – 18 februarie, la C.I.E „Moldexpo” se va desfășura cea de-a 27-a ediție a expoziției internaționale specializate „Tourism & Travel Expo”. La eveniment vor fi prezenți reprezentanți ai pensiunilor, cramelor, vinăriilor și agențiilor de turism naționale și internaționale, care vor pune în valoare tradițiile autentice și folclorul, elemente de atracție turistică, atât pentru publicul local, cât și pentru turiștii străini.

Agențiile de turism și tur-operatorii locali, membri ai Asociației Naționale a Agenților Economici de Turism și ai Asociației Patronale a Industriei Turismului din Republica Moldova vor prezenta cele mai favorabile oferte ale anului 2024.

Scopul evenimentului constă în promovarea atracțiilor turistice interne, care contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova ca destinație atractivă, cu patrimoniu cultural, arhitectură valoroasă, vinuri veritabile, gastronomie autentică și locații demne pentru sejururi.

Și-au anunțat prezența peste 60 de participanți din Republica Moldova, România, Bulgaria, Slovacia și Armenia. Misiunea participanților este de a susține turismul cultural, rural, de aventură, gastronomic și vitivinicol conform tradițiilor și obiceiurilor țării, pe care o reprezintă.

În ultimii ani, Republica Moldova a devenit o destinație turistică atractivă atât pentru turiștii naționali, cât și pentru cei străini. Astfel, țara noastră se dezvoltă foarte rapid, fiind cunoscută deja pentru bucătăria tradițională, vinurile care au cucerit piețele internaționale și, nu în ultimul rând – ospitalitatea băștinașilor.

Turismul rural va fi reprezentat de către autoritățile publice locale. Își vor prezenta produsele turistice consiliile raionale Сahul, Călărași, Criuleni, Glodeni, Drochia, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Strășeni, Ștefan- Vodă, Ungheni și UTA Gagauzia.

Aceștia vor participa și în cadrul Festivalului-concurs „Brâul Moldovei” care constă în prezentarea tradițiilor populare. Conform condițiilor concursului, standurile vor fi amenajate în stilul specific regiunii pe care le reprezintă. De asemenea, pretendenții vor demonstra portul national în cadrul unui defileu special, iar unul din cele mai importante elemente ale concursului va fi dansul brâului, interpretat, conform tradiției, doar de bărbați.

Menționăm că Festivalul-concurs „Brâul Moldovei”, precum și întregul eveniment expozițional, beneficiază de susținerea Ministerului Culturii și Oficiului Național al Turismului.

Pentru prima data, la expoziție participă organizația „EcoLocal Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali”.

           Referitor la caracterul internațional al evenimentului, România revine la „Tourism & Travel Expo” – 2024 cu un stand de țară cu tematica tradițională, unde vor fi expuse obiecte de artizanat, bucate tradiționale și, nu în ultimul rând, oferte de odihnă. De asemenea, vor fi promovate trasee tematice.

Bulgaria este una dintre cele mai preferate destinații ale turiștilor din Republica Moldova, din care motiv autoritatea națională revine cu un stand care va conține ofertele turistice elaborate pentru tot anul 2024. De asemenea, agențiile de turism vor avea ocazia de a discuta pe segmentul B2B.

Slovacia va participa din nou în cadrul expoziției internaționale specializate „Tourism & Travel Expo”, cu intenția de a colabora cu agențiile de turism naționale și, de asemenea, de a reprezenta țara dintr-o nouă perspectivă turiștilor Republicii Moldova.

Pentru prima dată Armenia va participa în cadrul acestui eveniment. Aceasta va fi reprezentată de o agenție de turism din Erevan. Vizitatorii vor avea ocazia de a face cunoștință cu o destinație nouă, menită să surprindă cu gastronimia, arhitectura și cultura acestei țări caucaziene.

 

Programul expoziției!

Expoziția internațională specializată „Tourism & Travel Expo” reprezintă o platformă generoasă de promovare a destinațiilor turistice din întreaga lume.

Autoritățile publice, organizații și asociații din domeniu, agenții de turism, pensiuni, hoteluri, stațiuni și centre de agrement se vot întâlni în pavilionul expozițional pentru a discuta despre parteneriate, oferte avantajoase și strategii de dezvoltare pe viitor.

Vă așteptăm cu drag, de pe 16 până pe 18 februarie, la C.I.E Moldexpo, pavilionul central, în intervalul orelor 10:00- 18:00, iar duminică – până la 16:00.

Ceremonia de inaugurare va avea loc vineri, 16 februarie, de la 11:00 în pavilionul central.

„Tourism & Travel Expo” – 2024 este organizată de Ministerul Culturii a Republicii Moldova, Oficiul Național a Turismului și Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo” S.A. cu suportul subvențional al Instituției Publice Organizaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, partener media TVR Moldova.

Share