Fotbal feminin. Acțiune de selecție pentru naționalele WU15 – WU17
În scopul pregătirilor pentru etapa a doua a preliminariilor Campionatului European WU17, ediția 2023/24, dar și ca urmare a participării selecționatei WU16 la Turneul de Dezvoltare în luna mai desfășurat în Moldova, a avut loc o acțiune de selecție a jucătoarelor născute în anii 2007-2009.
Peste 45 de tinere fotbaliste din toate regiunile Moldovei s-au reunit pentru meciurile amicale programate pe stadionul Zimbru, terenul artificial, din Chișinău. Loturile corespunzătoare fiecărei categorii de vârstă au fost împărțite în câte două echipe, iar junioarele au disputat mai multe partide de verificare. Acțiunea a fost coordonată de Victoria Ostapenco (antrenoarea selecționatei WU15) și Elena Subbotina (antrenoarea selecționatei WU17), dar și de antrenoarele Evghenia Dumic și Dănuța Chicu.
„Meciurile de verificare au avut ca scop evaluarea jucătoarelor născute în anii 2007-2008 pentru participarea în preliminariile EURO, runda a II-a, din luna martie din Bulgaria. De asemenea, s-a realizat o selecție a jucătoarelor din anul 2009, care vor lua parte la Turneul de Dezvoltare WU16 în luna mai, organizat în Moldova. Fetele și-au demonstrat abilitățile și determinarea în teren, iar meciurile au fost structurate în 4 reprize a câte 35 de minute, oferind fiecărei participante oportunitatea de a-și evidenția atât punctele forte, cât și cele în care mai trebuie să progreseze. Un aspect important a fost faptul că toate fetele au beneficiat de un timp egal de joc. Mulțumiri speciale sunt adresate antrenorilor și reprezentanților cluburilor de fotbal din Moldova care au fost prezenți la meciuri și ne-au ajutat în evaluarea calităților individuale ale jucătoarelor. Considerăm că astfel de partide de selecție ar trebui să aibă loc în mod regulat, deoarece întotdeauna apar noi talente, și este esențial să existe o competiție sănătoasă. De asemenea, dorim să exprimăm recunoștința noastră față de toți cei care au contribuit la organizarea și desfășurarea acțiunii de selecție la un nivel înalt, inclusiv antrenorilor, managerilor, doctorului, masorului și arbitrilor.”, a precizat Elena Subbotina, antrenoarea selecționatei WU17.
Vă reamintim, că din anul 2021 competițiile pentru junioare au un format nou, care are menirea să asigure o dezvoltare a tinerilor jucători de elită, ca parte a angajamentului continuu al UEFA față de fotbalul feminin.
Naționala WU17 a Moldovei a fost repartizată în grupa B2, din cadrul rundei a II-a a Campionatului European pentru junioare WU17, ediția 2023/2024. Junioarele vor juca contra selecționatelor Slovenia, Bulgaria și Azerbaidjan. Mini-turneul va avea loc în Bulgaria, în perioada 14-20 martie 2024. Iar în perioada 13-19 mai, Moldova va găzdui Turneul de Dezvoltare WU16. Printre țările participante în competiție se numără Moldova, Insulele Feroe, Lituania și România.