PSRM, în Consiliul Municipal Bălți: „E un semn de cumătrism și corupție”
Consilierii municipali din Consiliul Municipal Bălți din partea „Renaștere”, „Alternativa” și „Partidul Nostru” au votat împotriva creării comisiei pentru desfășurarea unei anchete interne cu privire la încălcarea gravă a normelor juridice și tehnice la instalarea parcului de distracții din centrul municipiului Bălți. Despre aceasta a anunțat Maxim Moroșan, consilier socialist.
Maxim Moroșan, la 5 februarie curent, alături de colegii săi din PSRM, au mers la parcul de distracții din centrul orașului Bălți și au găsit sub instalațiile de acolo – cabluri în apă, carusele susținute susținute de bucăți de placaj și o absență totală a barierelor pentru a proteja copiii.
Mai mult decât atât, politicianul a spus că, parcul de distracții trebuia să fie dezinstalat la 15 ianuarie curent, însă acesta continua să funcționeze, „grație primarului Alexandr Petkov”.
Partidul Socialiștilor a propus, astfel, în Consiliu să fie constituită această comisie, însă inițiativa nu a fost susținută.
„E un semn de cumătrism și corupție”, a conchis Maxim Moroșan.