Instituțiile și organizațiile din Republica Moldova vor putea accesa granturi oferite de Comisia Europeană în domenii ce vizează drepturile omului

Instituțiile și organizațiile din Republica Moldova vor putea accesa granturi oferite de Comisia Europeană în domenii ce vizează drepturile omului

Republica Moldova va participa la programul UE „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori”. La ultima ședință, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru inițierea și semnarea Acordului dintre țara noastră și Uniunea Europeană.

Astfel, instituțiile și organizațiile neguvernamentale din Republica Moldova vor putea accesa granturi oferite de Comisia Europeană în domenii ce vizează drepturile omului. Programul conține mai multe componente – „Egalitate, drepturi și egalitate de gen”, „Implicarea și participarea cetățenilor”, „Valorile Uniunii Europene”, precum și combaterea violenței. Vor fi sprijinite proiectele ce includ susținerea societății civile, creșterea gradului de conștientizare a cetățenilor cu privire la drepturile lor și la beneficiile politicilor UE în viața de zi cu zi, precum și elaborarea unor politici și a unei legislații UE bazate pe cunoștințe, prin sondaje, studii și analize.

Bugetul programului „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori” pentru anii 2021 – 2027 este de peste 1,55 miliarde de euro.

Share