Misiune îndeplinită pentru contingentul de pacificatori moldoveni, KFOR-19

Misiune îndeplinită pentru contingentul de pacificatori moldoveni, KFOR-19

Militarii din cel de-al 19-lea contingent al Armatei Naționale, detașat în operația de menținere a păcii KFOR, și-au încheiat misiunea în Kosovo. Cu acest prilej, a fost organizată o ceremonie în Tabăra Militară 142, la care a participat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi și comandantul Armatei Naționale, general de brigadă Eduard Ohladciuc.

În mesajul său de felicitare, ministrul Apărării, a apreciat înalt profesionalismul contingentului moldovenesc în aria de responsabilitate în cadrul Comandamentului Regional Vest (Regional Command West). Totodată, la eveniment, un grup de pacificatori a fost decorat cu diplome și medalii ale Armatei Naţionale pentru prestaţia excelentă pe perioada mandatului.

Timp de șase luni, cei 41 de militari au executat misiuni de pază şi apărare a obiectelor de infrastructură de importanță strategică, misiuni de asigurare a securităţii bazei „Camp Vilaggio Italia”, inclusiv a Mănăstirii Visoki Dečani, precum şi de cercetare de geniu şi depistare a obiectelor explozive în aria de responsabilitate.

Menționăm că pacificatorii moldoveni participă în cadrul misiunii de menținere a păcii KFOR din anul 2014.

Share