Ministerul Apărării a împlinit 32 de ani de la creare

Ministerul Apărării a împlinit 32 de ani de la creare

Ministerul Apărării al Republicii Moldova a împlinit, astăzi, 32 de ani de la creare, informează OFICIAL.

Cu acest prilej, ministrul apărării, Anatolie Nosatîi a mulțumit personalului militar și civil din cadrul instituției pentru profesionalismul cu care aceștia își îndeplinesc atribuțiile funcționale.

„Datorită angajamentului și responsabilității dumneavoastră, am reușit să realizăm o parte din obiectivele asumate. Sunt convins că continuând cu aceeași tenacitate și profesionalism, vom ajusta în curând cadrul normativ al instituției de apărare la necesitățile actuale de securitate și vom avea în final o armată modernă și atractivă”, a menționat ministrul Nosatîi.

La ceremonia prilejuită de acest eveniment a participat, în calitate de invitat, primul ministru al apărării, general de divizie (r) Ion Costaș, care, la rândul său, a felicitat personalul și a apreciat eforturile și dedicația militarilor și angajaților civili la dezvoltarea instituției de apărare.

Share