(VIDEO) Igor Munteanu: Licitația de la Aeroportul Chișinău pare a fi una cu dedicație

(VIDEO) Igor Munteanu: Licitația de la Aeroportul Chișinău pare a fi una cu dedicație

Igor Munteanu, președintele Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), pune la îndoială corectitudinea organizării licitației de transmitere a spațiilor comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău, procedură anunțată de către Agenția Proprietății Publice și Administrația AIC. La N4, în emisiunea Puterea a Patra, Munteanu a criticat inclusiv acțiunile ministrului Infrastructurii, Andrei Spînu, care s-a lăudat la un post de televiziune că știe cine va câștiga licitația și că firma respectivă ar fi cea mai bună.

„Am urmărit investigațiile de presă. Eu în acest moment nu am o funcție administrativă sau politică care să-mi permită, de exemplu, să solicit contracte sau decizii ale administrației aeroportului în acest moment, ca să mă conving că ele sunt legale, ori nu sunt”, a declarat Munteanu.

„Știu că, de exemplu, s-au menționat numele unei companii franceze, care are o subsidiară în București. Din câte înțeleg eu, caietul de sarcini a fost scris după profilul economic și financiar al acestei companii. Alți pretendenți la popularea acelor spații comerciale nu au existat aparent. Ceea ce ridic întrebări”, a adăugat el.

Munteanu a precizat că este de acord cu scoaterea din aeroport a companiilor care au legături cu Ilan Șor, dar a arătat că procedura trebuie să fie transparentă și corectă.

„Este foarte bine să scoatem toate rămășițele companiilor lui Șor, pentru că eu, în calitate de fost președinte al comisiei de anchetă parlamentară pe concesionarea Aeroportului, știu despre sumele uriașe de bani care au fost generate de lipsa de supraveghere din partea statului, inclusiv din partea APP-ului, a comisiilor care trebuiau să monitorizeze și acestea au adus câștiguri fabuloase, pe care Șor și gașca lui le-au repartizat pentru scopuri politice”, a spus Munteanu.

„Dar nu aș dori ca înlocuirea companiilor lui Șor să se producă de asemenea într-un mod netransparent. Atunci când există o licitație, un tender, trebuie să existe toate elementele unei competiții reale”, a mai spus el.

Munteanu a criticat faptul că, în opinia sa, autoritățile ar fi decis deja să concesioneze spațiile comerciale companiei franceze.

„Nu este posibil ca un oficial al Guvernului să plece în Germania sau în Franța și să spună că ‘știu cineva va fi în Aeroport’, ‘eu știu că sunt buni’. Dar de ce ar trebui să te credem pe tine, Mr. X? De ce să revenim la precedentul care a fost creat în 2013, în care Avia Invest a intrat pe ușa din spate?

„Această companie a lui Șor, în spatele căreia au fost alți oficiali, mulți dintre ei sunt în acest moment sub supraveghere judiciară, au creat un precedent extrem de periculos. De ce ar trebui în 2024 să-l repetăm? Eu nu văd niciun motiv ca să populăm spațiul comercial, numai pentru că cuiva îi place, de exemplu, să facă business într-un spațiu, proprietatea statului?”, a mai spus el.

Munteanu a îndemnat autoritățile să respingă licitația dacă aceasta este trucată și să ia măsuri pentru a preveni astfel de practici în viitor.

„În general, licitații trucate trebuie să fie respinse și trebuie să fie prevenite și chiar sancționate imediat. Pentru asta este Procuratura și trebuie să lucreze zi și noapte pentru ca să confirme statutul pe care îl au în societate”, a spus Munteanu.

„Dar de ce ar trebui să oferim servicii care sunt bune doar din perspectiva unui cinovnic? Trebuie să faci licitații, trebuie să aibă o participare efectivă, trebuie să existe competiție economică sănătoasă, pentru că toată economia noastră stagnează datorită unor soluții neliberale în Republica Moldova, a unor interese de cartel a unor interese egoiste, și de această suferim toți”, a conchis Munteanu.

Amintim că APP și AIC au anunțat o licitație publică privind transmiterea în folosință a spațiilor de la Aeroportul Internațional Chișinău, iar compania care intenționează să participe, având capital francez, este deja implicată într-un scandal de proporții în România, în cadrul unei proceduri de preluare a spațiilor din Aeroportul Otopeni din București.

Referitor la spațiile din AIC, Vlad Filat, președintele PLDM, a sugerat că acolo va fi extinsă și afacerea cu aripioare a lui Dorin Recean. Acesta din urmă este asociat, alături de directorul PRO TV Chișinău, la compania care deține restaurantele KFC din Republica Moldova.

punctul.md

Share