Ala Nemerenco a avut o întrevedere cu Ambasadorul Italiei
Ministra Sănătății, Ala Nemerenco a avut, astăzi, întrevedere cu Ambasadorul Italiei în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni. La întâlnire a participat și directorul biroului responsabil de gestionarea inițiativelor în Ucraina și Moldova al Agenției italiene pentru cooperare și dezvoltare, Pietro Pipi.
Discuția s-a axat pe prioritățile de investiții în domeniul sănătății, reprezentanții italieni exprimându-și deschiderea de a oferi suport sistemului medical în scopul fortificării acestuia.
Ministra Sănătății a mulțumit pentru disponibilitatea de a susține efortul de îmbunătățire a calității serviciilor acordate populației țării noastre. Prin urmare, părțile au convenit asupra unei colaborări continue.
Menționăm că, Agenția italiană pentru cooperare și dezvoltare are 19 birouri în străinătate și desfășoară activități legate de finanțarea inițiativelor de colaborare internațională.