Cupa de Iarnă. Dacia Buiucani

Cupa de Iarnă. Dacia Buiucani

Dacia Buiucani se va alătura celor 7 echipe care vor evolua în noua competiție inițiată de Federația Moldovenească de Fotbal – Cupa de Iarnă. Echipa se va regăsi în Seria A, împărțind terenul de joc cu formații precum FC Victoria, CF Saksan și FC Zimbru. Dacia Buiucani va marca intrarea sa în lupta pentru Cupă, urmând să se confrunte cu CF Saksan, pe 31 ianuarie, începând cu ora 14.00.

CSCT Buiucani a fost fondat pe 25 septembrie 1997, iar președinte este Constantin Anghel. Clubul are un complex sportiv, Joma Arena, cu mai multe terenuri sintetice, vestiare, cabine de duș, sală pentru ședințe, etc. Terenul i-a fost oferit clubului în anul 1998 de către Primăria municipiului Chișinău cu susținerea Preturii sectorului Buiucani.

În anul 2000, FMF a instalat la CSCT Buiucani primul teren de fotbal cu gazon artificial de mărime standard din Republica Moldova.

În prezent la CSCT Buiucani practică fotbalul aproximativ 500 de copii şi juniori, începând de la vârsta de 5 ani. La Centru activează peste 20 de antrenori calificaţi.

CSCT Buiucani participă în campionatul Naţional cu echipe de copii şi juniori. Din 1997 clubul a cucerit peste 20 de titluri de campioană națională și zeci de medalii de argint și de bronz la diferite categorii de vârstă, copii și juniori.

Comitetul Executiv UEFA a desemnat CSCT Buiucani drept cel mai bun club al fotbalului în mase din Europa în anul 2012.

CSCT Buiucani este o adevărată pepinieră a talentelor! Aici au fost pregătiţi peste 100 de jucători, care au fost incluşi în componenţele selecţionatelor de juniori ale Republicii Moldova la diferite categorii de vârstă. Peste 40 de absolvenţi ai şcolii de fotbal CSCT Buiucani evoluează în prezent în diferite cluburi din Super Liga.

Aici și-au început cariera fotbalistică Victor Golovatenco, Radu Gînsari, Vadim Rața, Cătălin Carp, Nicolae Cebotari, Nicolae Milinceanu, Lado Akhalaia, Alexei Koșelev, Dumitru Celeadnic, Eugeniu Cociuc, Dorian Răilean, Vasile Jardan, Iaser Țurcan, Dan Pîslă, Petru Stîngă, Ghenadie Moșneaga, Sergiu Tacot, Alexei Capsamun, Ionuț Revenco, Marius Iosipoi, Corneliu Cotogoi și mulți alții.

Clubul Dacia Buiucani a fost creat în anul 2018 și în primul an s-a clasat pe locul doi în Divizia B (actuala Liga 2), seria Centru, promovând în Divizia A (actuala Liga 1). În sezonul 2019/20, trupa antrenată pe atunci de Andrei Martin a încheiat pe locul doi în Divizia A și a promovat în Divizia Națională (actuala Super Liga). Evoluția în elita fotbalului moldovenesc a fost onorabilă, chișinăuienii ocupând locul 5 printre 10 echipe. Din considerente economice, conducerea clubului a hotărât că echipa va participa în Divizia A (actuala Liga 1) în ediția 2021/22.

Însă, peste un an, Dacia Buiucani a revenit în elita fotbalului moldovenesc. În sezonul 2023/24, echipa antrenată de Viorel Frunză a încheiat prima parte a campionatului Super Liga pe locul 6 cu 12 puncte și își continuă parcursul în faza a II-a a competiției spre titlul de campioană.

Share