Doina Gherman va fi noul vicepreședinte al Parlamentului

Doina Gherman va fi noul vicepreședinte al Parlamentului

Deputata Doina Gherman îi va lua locul lui Mihail Popșoi în funcțiile de vicepreședinte al Parlamentului și președinte al fracțiunii parlamentare a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), informează TRIBUNA.

Igor Grosu, Președintele Parlamentului, președinte al PAS, în contextul anunțurilor făcute mai devreme astăzi, a declarat: „Întreaga echipă PAS și eu personal îi mulțumesc domnului ministru Nicu Popescu pentru dăruirea și eforturile depuse în fruntea diplomaţiei moldoveneşti. A fost o muncă enormă, o muncă de echipă, prin care Republica Moldova a reușit să deschidă negocierile de aderare la UE și să capete un loc important în rândul țărilor lumii. În doar doi ani, domnul Nicu Popescu, împreună cu alţi membri ai echipei preşedintei Maia Sandu, împreună cu colegii noștri, a contribuit la unul din principalele deziderate ale moldovenilor, care acum câțiva ani părea imposibil – ne-a adus mai aproape de Uniunea Europeană – am primit statut de țară candidată și am deschis negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

Avem în față un drum dificil şi complex, de aceea avem nevoie ca lucrurile începute bine să continue. Ne bucurăm că Mihai Popșoi, colegul nostru, vicepreședinte al Parlamentului, șeful fracțiunii PAS și persoana care s-a îngrijit de promovarea diplomației parlamentare pe plan extern își va asuma provocările care ne stau în față din poziția de ministru de externe.

De asemenea, doamna Doina Gherman, a cărei responsabilitate în a promova implicarea femeilor în viața politică și eforturi de a promova interesele Republicii Moldova pe plan internațional sunt bine cunoscute, va fi numită șefa fracțiunii PAS și vicepreședintă a Parlamentului. La prima ședință din această sesiune care va avea loc pe data de 1 februarie voi anunța și restructurările din comisiile parlamentare”.

Amintim că, Mihail Popșoi va fi noul ministru de Externe al Republicii Moldova.

Share