Șoferul, care a accidentat mortal o persoană la o trecere de pietoni din or.Drochia, a fost plasat în arest preventiv

Șoferul, care a accidentat mortal o persoană la o trecere de pietoni din or.Drochia, a fost plasat în arest preventiv

Procuratura raionului Drochia anunță că pe faptul accidentului rutier, produs la data de 18 ianuarie 2024, pe o stradă din orașul Drochia, de către Inspectoratul de Poliție Drochia a fost pornită o cauză penală, potrivit art. 264 alin. (3) lit.b) din Codul penal – „Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare care a cauzat din imprudență decesul unei persoane”.

Potrivit acuzării, la 18 ianuarie 2024, pe timp de seară, învinuitul, conducând un automobil pe strada Mitropolit Varlaam din orașul Drochia, a încălcat Regulamentului Circulației Rutiere al Republicii Moldova, în rezultatul cărui fapt a tamponat un pieton, care s-a dovedit a fi un bărbat de 74 de ani, care traversa carosabilul regulamentar, pe trecerea de pietoni.

În rezultatul leziunilor corporale suportate, victima a decedat în incinta IMSP „Spitalul Raional Drochia”.

Conducătorul mijlocului de transport a fost reținut. La 19 ianuarie 2024, a fost admis demersul procurorilor și aplicată măsura preventivă – arestarea preventivă pe un termen de 30 de zile în privința învinuitului.

Procuratura raionului Drochia, în comun cu angajații poliției, vor efectua, în continuare, toate acțiunile relevante pentru justa soluționare a cauzei.

În acest stadiu al investigațiilor, șoferul automobilului beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Share