Două poduri avariate de la Bălți vor fi reabilitate
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale va reabilita cele două poduri avariate de la Bălți: podul peste r. Răut, și pasajul peste Calea ferată, ambele parte a centurii municipiului.
Podurile au fost date în exploatare la începutul anilor 70 și sunt destinate atât pietonilor, cât și circulației rutiere. Acestea au început să cedeze și prezintă un pericol atât pentru circulația rutieră, cât și pentru pietoni.
„Ne-am asigurat ca în perioada reabilitării, circulația să fie redirecționată, iar drumarii vor lucra în mai multe schimburi astfel încât termenul de implementare să fie de un an și nu de doi, cum era prevăzut inițial în contract. Lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul anului.
Știm că sistarea traficului în timpul lucrărilor ar putea crea nemulțumiri în rândul bălțenilor, însă siguranța și viața oamenilor este mult mai importantă”, spune ministrul Andrei Spînu.