Un tânăr – prins în flagrant în timp ce vindea cocaină
Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI, anunță reținerea unui tânăr din Ialoveni, în flagrant, în timp de vindea cocaină, în Chișinău.
Acesta are vârsta de 22 de ani, iar urmare a percheziției bănuitului și mașinii pe care o conducea, au fost ridicate 60 de pliculețe. Potrivit estimărilor inițiale, cocaina conținută de acestea ar valora pe piața neagră a drogurilor circa 200.000 lei.
Urmare a reținerii acestuia, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a depus demers la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, pentru aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile. Măsura a fost solicitată în vederea continuării obiective a investigațiilor, timp în care învinuitul beneficiază de garanțiile procedurale și prezumția nevinovăției, potrivit legii.